Articulația temporomandibulară leagă mandibula de cutia craniană, între cavitatea glenoidă a temporalului și tuberculul articular al aceluiași os, pe de o parte, și condilul mandibulei, pe de altă parte. Între suprafețele articulare se găsește un cartilaj intraarticular cu formă de menisc, ca o lentilă biconcavă care asigură o potrivire mai bună a acestor suprafețe, ușurând mișcarea.

Capsula articulară se fixează în sus, pe tuberculul articular și pe conturul cavității glenoide, iar în jos pe colul condilului mandibular. Fosa mandibulară a temporalului este împărțită de fisura pietrotimpanică Glaser în două etaje: unul anterior, articular, dependent de scuama temporalului; și altul posterior, extraarticular, dependent de osul temporal.

Capsula articulară este întărită lateral printr-un ligament puternic – ligamentul lateral. Împreună cu acesta se descrie și ligamentul medial, mai subțire decât cel lateral. Încă trei ligamente întăresc articulația, deși nu sunt lipite de capsula articulară (extrinseci), acestea fiind ligamentul stilomandibular, fixat de apofiza stiloidă și de muchia posterioară a unghiului mandibulei; ligamentul sfenomandibular, aflat între spina sfenoidului și fața medială a ramurii mandibulei; ligamentul pterigomandibular, fixat pe apofiza pterigoidă a sfenoidului și pe fașa internă a ramurii mandibulei.


Articulația temporomandibulară - vedere laterală

 


Mișcările articulației temporomandibulare

Mișcările mandibulei s-au modificat în cursul evoluției, perfecționându-se prin adaptări funcționale la tipul alimentației și la condițiile mediului extern. Drept urmare au apărut modificări corespunzătoare, atât în structura articulației, cât și în mecanismul ei funcțional. La om, articulația temporomandibulară execută trei feluri de mișcări: de coborâre și de ridicare, de proiecție înainte și înapoi și mișcări de lateralitate sau diducție. Starea de repaus este considerată o ușoară inocluzie a mandibulei, care constă în depărtarea minimă a arcadelor dentare (2 - 3 mm), mușchii masticatori nefiind complet relaxați, ci având o oarecare stare de tonicitate.


Mișcările de coborâre – ridicare

Aceste mișcări presupun închiderea și deschiderea cavității bucale. Ele se petrec în jurul unui ax transversal care trece prin cele două ramuri ale mandibulei. Locul de trecere – adică punctul fix al pârghiei se află aproape de marginea posterioară a ramurii, deasupra mijlocului înălțimii sale. Se produc mișcări verticale și sagitale complexe ce rezultă din asocierea a două mișcări elementare diferite, dar care se petrec simultan:

-        O mișcare de translație a capului  mandibulei împreună cu discul articular, dinapoi înainte pe suprafața articulară temporală (fosa mandibulară), în mișcarea de coborâre a mandibulei și dinainte înapoi în mișcarea de ridicare a acesteia. Această mișcare se produce în articulația discotemporală: la coborâre, capul mandibular se mișcă împreună cu discul, părăsește  părăsește fosa mandibulară și se așază sub tuberculul articular al temporalului; invers, la ridicare, capul mandibulei revine împreună cu discul articular în poziția inițială. Mișcarea de deplasare înainte a capului mandibulei este limitată de frâul posterior, elastic, al discului, care contribuie împreună cu mușchii la readucerea capului mandibulei și a discului înapoi în fosa mandibulară.

-        O mișcare de rotație a capetelor mandibulei pe fața interioară a discului articular. Rotația are loc în articulația discomandibulară, fiind însoțită și de o deplasare înainte a capului mandibulei. Deplasarea se face pe fața inferioară a discului, deci în etajul infradiscal, discul rămânând pe loc (sub tuberculul temporalului). Capetele mandibulei se rotesc în jurul unui ax care trece prin axul lor de curbură. Mișcarea este limitată prin tensiunea ligamentului lateral.

În raport cu amplitudinea mișcărilor de ridicare și coborâre predomină astfel: la o coborâre redusă – translația; la o coborâre mai accentuată – ambele mecanisme (și rotația, și translația).

 

Mișcările de proiecție înainte – înapoi (propulsia și retropulsia)

Mișcările de acest tip sunt mișcări în plan sagital, care se petrec în etajul discotemporal al articulației. Capetele mandibulei, împreună cu discul articular execută o mișcare de alunecare, ce la propulsie duce capul mandibulei împreună cu discul articular sub tuberculul articular al temporalului.

În mișcarea de retropulsie, capul mandibulei este readus în fosa mandibulară. Este aceeași mișcare de translație menționată mai sus, care atunci când se asociază cu rotația capetelor mandibulei produce coborârea sau ridicarea acesteia.

În mișcarea de propulsie, arcadele dentare superioare ajung să le depășească pe cele inferioare chiar și cu mai mult de 4 – 5 mm. În mișcarea inversă, arcadele dentare inferioare alunecă dinainte înapoi pe cele superioare, până ajung în poziția inițială. Propulsia este limitată de întinderea frâul posterior al discului articular, iar retropulsia este ajutată de elasticitatea frâului pus în tensiune.

În mișcările descrise până acum, cele două capete ale mandibulei se comportă identic, simultan.

 

Mișcările de lateralitate (diducție)

Mișcările de acest tip sunt cele prin care mandibula este deplasată în plan transversal, stânga – dreapta, ce corespund fazei de triturare a hranei. Mișcările de diducție sunt  mișcări complexe, care rezultă din alternarea unor mișcări diferite ale unui cap mandibular față de celălalt: unul din capetele mandibulei (capul de balans) se deplasează împreună cu discul articular înainte, în jos și puțin înăuntru, așezându-se sub tuberculul articular (mișcarea se petrece în etajul discotemporal al articulației); în același timp, capul de parte opusă (capul de masticație) se rotește pe loc în jurul unui ax vertical, pe fața interioară a discului articular respectiv (mișcarea are loc în etajul discomandibular al articulației). Apoi primul cap al mandibulei se întoarce, rămânând să se rotească pe loc, în timp ce capul opus devine mobil. Mișcarea are ca rezultat ducerea mandibulei de partea opusă a capului care se deplasează, în așa fel că latura de balans a mandibulei se îndreaptă înainte, în jos și înăuntru, iar latura activă în afară. Măcinarea hranei se petrece pe latura activă.

În concluzie, mișcările de diducție ale mandibulei deplasează ambele capete ale acesteia; fiecare cap mandibular joacă alternativ, unul fașă de celălalt, o dată fiind piesa fixă, următoarea dată fiind pivotul.

 

Articulația temporomandibulară este una condiliană și face parte din aparatul dentomaxilar, ansamblu de organe ce conlucrează la îndeplinirea unor importante funcții precum digestia bucală, fonația, degluția – parțial, conturarea fizionomiei umane. În afara acestei articulații, aparatul dentomaxilar mai cuprinde și maxila, mandibula, mușchii masticatori și cei orofaciali, dinții, glandele salivare, buzele si obraji. 



Sursa: Anatomia Omului, Victor Papilian, Vol. I - Aparatul Lococmotor, Ediția a V-a, editura Didactică și Pedagogică, București.