Mișcările articulației temporomandibulare
Articulația
temporomandibulară leagă mandibula de cutia craniană, între cavitatea glenoidă
a temporalului și tuberculul articular al aceluiași os, pe de o parte, și
condilul mandibulei, pe de altă parte. Între suprafețele articulare se găsește
un cartilaj intraarticular cu formă de menisc, ca o lentilă biconcavă care
asigură o potrivire mai bună a acestor suprafețe, ușurând mișcarea.
Capsula
articulară
se fixează în sus, pe tuberculul articular și pe conturul cavității glenoide,
iar în jos pe colul condilului mandibular. Fosa mandibulară a temporalului este
împărțită de fisura pietrotimpanică Glaser în două etaje: unul anterior,
articular, dependent de scuama temporalului; și altul posterior,
extraarticular, dependent de osul temporal.
Capsula articulară este întărită lateral printr-un ligament puternic – ligamentul lateral. Împreună cu acesta se descrie și ligamentul medial, mai subțire decât cel lateral. Încă trei ligamente întăresc articulația, deși nu sunt lipite de capsula articulară (extrinseci), acestea fiind ligamentul stilomandibular, fixat de apofiza stiloidă și de muchia posterioară a unghiului mandibulei; ligamentul sfenomandibular, aflat între spina sfenoidului și fața medială a ramurii mandibulei; ligamentul pterigomandibular, fixat pe apofiza pterigoidă a sfenoidului și pe fașa internă a ramurii mandibulei.

Mișcările articulației temporomandibulare
Mișcările
mandibulei s-au modificat în cursul evoluției, perfecționându-se prin adaptări
funcționale la tipul alimentației și la condițiile mediului extern. Drept
urmare au apărut modificări corespunzătoare, atât în structura articulației, cât
și în mecanismul ei funcțional. La om, articulația temporomandibulară execută
trei feluri de mișcări: de coborâre și de ridicare, de proiecție înainte și înapoi
și mișcări de lateralitate sau diducție. Starea de repaus este considerată o
ușoară inocluzie a mandibulei, care constă în depărtarea minimă a arcadelor
dentare (2 - 3 mm), mușchii masticatori nefiind complet relaxați, ci având o
oarecare stare de tonicitate.
Mișcările
de coborâre – ridicare
Aceste
mișcări presupun închiderea și deschiderea cavității bucale. Ele se petrec în
jurul unui ax transversal care trece prin cele două ramuri ale mandibulei. Locul
de trecere – adică punctul fix al pârghiei se află aproape de marginea
posterioară a ramurii, deasupra mijlocului înălțimii sale. Se produc mișcări
verticale și sagitale complexe ce rezultă din asocierea a două mișcări
elementare diferite, dar care se petrec simultan:
-
O
mișcare de translație a capului
mandibulei împreună cu discul articular, dinapoi înainte pe suprafața
articulară temporală (fosa mandibulară), în mișcarea de coborâre a mandibulei
și dinainte înapoi în mișcarea de ridicare a acesteia. Această mișcare se
produce în articulația discotemporală: la coborâre, capul mandibular se mișcă
împreună cu discul, părăsește părăsește
fosa mandibulară și se așază sub tuberculul articular al temporalului; invers,
la ridicare, capul mandibulei revine împreună cu discul articular în poziția
inițială. Mișcarea de deplasare înainte a capului mandibulei este limitată de
frâul posterior, elastic, al discului, care contribuie împreună cu mușchii la
readucerea capului mandibulei și a discului înapoi în fosa mandibulară.
-
O
mișcare de rotație a capetelor mandibulei pe fața interioară a discului
articular. Rotația are loc în articulația discomandibulară, fiind însoțită și
de o deplasare înainte a capului mandibulei. Deplasarea se face pe fața
inferioară a discului, deci în etajul infradiscal, discul rămânând pe loc (sub
tuberculul temporalului). Capetele mandibulei se rotesc în jurul unui ax care
trece prin axul lor de curbură. Mișcarea este limitată prin tensiunea
ligamentului lateral.
În
raport cu amplitudinea mișcărilor de ridicare și coborâre predomină astfel: la
o coborâre redusă – translația; la o coborâre mai accentuată – ambele mecanisme
(și rotația, și translația).
Mișcările
de proiecție înainte – înapoi (propulsia și retropulsia)
Mișcările
de acest tip sunt mișcări în plan sagital, care se petrec în etajul
discotemporal al articulației. Capetele mandibulei, împreună cu discul
articular execută o mișcare de alunecare, ce la propulsie duce capul mandibulei
împreună cu discul articular sub tuberculul articular al temporalului.
În
mișcarea de retropulsie, capul mandibulei este readus în fosa mandibulară. Este
aceeași mișcare de translație menționată mai sus, care atunci când se asociază
cu rotația capetelor mandibulei produce coborârea sau ridicarea acesteia.
În
mișcarea de propulsie, arcadele dentare superioare ajung să le depășească pe
cele inferioare chiar și cu mai mult de 4 – 5 mm. În mișcarea inversă, arcadele
dentare inferioare alunecă dinainte înapoi pe cele superioare, până ajung în
poziția inițială. Propulsia este limitată de întinderea frâul posterior al
discului articular, iar retropulsia este ajutată de elasticitatea frâului pus în
tensiune.
În
mișcările descrise până acum, cele două capete ale mandibulei se comportă
identic, simultan.
Mișcările
de lateralitate (diducție)
Mișcările
de acest tip sunt cele prin care mandibula este deplasată în plan transversal,
stânga – dreapta, ce corespund fazei de triturare a hranei. Mișcările de
diducție sunt mișcări complexe, care rezultă
din alternarea unor mișcări diferite ale unui cap mandibular față de celălalt:
unul din capetele mandibulei (capul de balans) se deplasează împreună cu discul
articular înainte, în jos și puțin înăuntru, așezându-se sub tuberculul
articular (mișcarea se petrece în etajul discotemporal al articulației); în același
timp, capul de parte opusă (capul de masticație) se rotește pe loc în jurul
unui ax vertical, pe fața interioară a discului articular respectiv (mișcarea
are loc în etajul discomandibular al articulației). Apoi primul cap al
mandibulei se întoarce, rămânând să se rotească pe loc, în timp ce capul opus
devine mobil. Mișcarea are ca rezultat ducerea mandibulei de partea opusă a capului
care se deplasează, în așa fel că latura de balans a mandibulei se îndreaptă
înainte, în jos și înăuntru, iar latura activă în afară. Măcinarea hranei se
petrece pe latura activă.
În
concluzie, mișcările de diducție ale mandibulei deplasează ambele capete ale
acesteia; fiecare cap mandibular joacă alternativ, unul fașă de celălalt, o
dată fiind piesa fixă, următoarea dată fiind pivotul.
Articulația temporomandibulară este una condiliană și face parte din aparatul dentomaxilar, ansamblu de organe ce conlucrează la îndeplinirea unor importante funcții precum digestia bucală, fonația, degluția – parțial, conturarea fizionomiei umane. În afara acestei articulații, aparatul dentomaxilar mai cuprinde și maxila, mandibula, mușchii masticatori și cei orofaciali, dinții, glandele salivare, buzele si obraji.
Sursa: Anatomia Omului, Victor Papilian, Vol. I - Aparatul Lococmotor, Ediția a V-a, editura Didactică și Pedagogică, București.