Detartrajul este o manoperă terapeutică stomatologică prin care se îndepărtează depozitele de tartru supra- și subgingival de pe dinții naturali și, în unele cazuri, de pe lucrările protetice.

Indicații:

-        Tratamentul profilactic și curativ al afecțiunilor acute și cronice ale parodonțiului marginal și ale mucoasei bucale (gingivite, parodontite, gingivo-stomatite);

-        Pregătirea câmpului operator în vederea tratării cariilor simple și complicate, extracțiilor, intervențiilor chirurgicale, tratamentul ortodontic sau protetic.

Detartrajul se poate efectua prin două metode: fie cu ultrasunete, fie cu instrumente manuale.

 

Terapia cu ultrasunete

 

            Ultrasunetele sunt vibrații mecanice cu o frecvență mai mare decât cea care poate fi percepută de urechea omului sub formă de sunet (16 000 Hz). Spre deosebire de alte domenii de activitate în care se folosesc ultrasunete cu frecvențe între 500 – 800 kHz, în stomatologie se întrebuințează frecvențe mai mici, între 25 000 și 30 000 Hz.

            Efectele terapeutice ale ultrasunetelor se pot prezenta sub diverse forme. Se consideră că au capacitatea de a îmbunătăți circulația locală și de a accelera metabolismul. În același timp exercită și un masaj al zonelor asupra cărora sunt aplicate. Unii autori atribuie ultrasunetelor un efect analgezic.

            În stomatologie, ultrasunetele se recomandă mai puțin pentru acțiunea lor asupra țesuturilor, fiind folosite pentru acționarea prin vibrație a unor instrumente. Astfel, ca indicații ale utilizării acestei terapii sunt detartrajul, ușurarea tratamentului mecanic al canalelor radiculare și condensarea unor materiale de obturație în cavitate.

            Aparatura necesară obținerii ultrasunetelor se folosește de proprietățile piezoelectrice ale cristalelor de cuarț (care intră în vibrație atunci când la suprafața lor acționează un curent de înaltă frecvență), fie prin efectul de magnetostricțiune (care constă în variații ale lungimii unor materiale feromagnetice, în funcție de câmpul electromagnetice). Aparatele întrebuințate în specialitatea de stomatologie produc ultrasunetele prin magnetostricțiune. În mare, un astfel de aparat se compune dintr-un generator de ultrasunete, o piesă de mână – prevăzută cu o manta izolatoare, un sistem de răcire cu apă și un dispozitiv de prindere al instrumentelor, instrumente adecvate fiecărei manopere (inserturi) prevăzute, de asemenea cu un circuit de dirijare a jetului de apă pentru răcire și care se prind în piesa de mână printr-un miez de lamele metalice fine.

            Aparatele sunt prevăzute cu un sistem de prindere a piesei de mână și butoane de reglaj al frecvenței și a debitului jetului de răcire; acest reglaj putând fi și automatic. Cuplarea și decuplarea aparatului de la rețea se face cu ajutorul unui întrerupător, iar manipularea în timpul lucrului se execută cu ajutorul unei pedale.

 


Detartrajul cu instrumente de mână

 

Instrumente:

           În vederea îndepărtării în totalitate a depozitelor de tartru, în special a celor situate în zone mai greu accesibile (subgingival, aproximal, în zone de incongruență dento-alveolară cu înghesuire, pe fețele distale ale ultimilor molari), s-au imaginat și realizat numeroase tipuri de instrumente.

            În practica curentă se utilizează o trusă formată din șase instrumente de mână, a căror formă și mod de acțiune asigură îndepărtarea integrală a tartrului; aceste instrumente sunt:

1.      Gheara sau ,,foaia de mirt” – un instrument cu două muchii laterale active, cu care se ridică depozitele de tartru situate în porțiunea coronară, în special în zonele aproximale. Vârful ascuțit fracturează, prin apăsare blocurile de tartru, ceea ce ușurează dislocarea lor; de asemenea, vârful poate fi insinuat subgingival pentru a desprinde tartrul de la acest nivel printr-o tracțiune înspre porțiunea coronară.

2.      Instrumentele trapezoide, pereche – au partea activă sub forma unui trapez ascuțit la nivelul bazei mari. Forma trapezului este ușor asimetrică prin marginile laterale, care sunt inegale ca lungime, așa încât baza mare este oblică față de baza mică, de aceea baza mare formează cu una din laturi un unghi ascuțit care se orientează spre papilă și spațiul interdentar. Instrumentele trapezoide sunt astfel realizate încât în cadrul unei perechi unul dintre instrumente acționează pe o jumătate din fața coronară (vestibulară sau orală) și anume către spațiul interdentar spre care se plasează vârful ascuțit, iar cel de al doilea instrument acționează pe cealaltă jumătate, fiind orientat spre spațiul interdentar opus. Acest lucru rezultă din faptul că fiecare instrument este ,,imaginea în oglindă” a perechii sale.

Forma ușor concavă a bazei mari permite adaptarea instrumentului trapezoid vestibulo-aproximal sau oro-aproximal, cuprinzând deci un arc de cerc din circumferința dintelui.

Instrumentele trapezoide acționează numai asupra blocurilor de tartru situate imediat subgingival, precum și asupra tartrului pelicular ce acoperă uneori fețele vestibulo-orale până aproape de marginea incizală sau suprafața ocluzală a dinților.

3.      Secera sau ,,instrumentul universal” – are partea activă în formă de seceră, ascuțită și activă atât pe marginea concavă care este orientată spre mâner, cât și pe marginea convexă, opusă. Vârful ascuțit al instrumentului poate fi folosit pentru fracturarea blocurilor mari de tartru; de asemenea el se insinuează subgingival și dislocă prin tracțiune spre coronar tartrul la acest nivel.

Instrumentul este denumit ,,universal” deoarece acționează pe toate fețele dinților, atât supra- cât și subgingival.

4.      Secera cu dublă cudură – este un instrument pereche, care prin conformația sa permite îndepărtarea tartrului de pe fețele aproximale ale ultimilor molari, situați în poziții mai distale pe arcade, acolo unde accesul celorlalte instrumente este mai dificil.

Instrumentele de detartraj sunt confecționate fie dintr-o singură bucată, fie din parte activă și mâner, adaptarea acestora făcându-se prin înșurubare.

 

Întreținerea instrumentelor de detartraj


           Aceste instrumente sunt confecționate din oțeluri cu calități superioare, capabile să reziste la uzura mecanică și al desele solicitări termice produse în cursul sterilizării la temperaturi ridicate, care pot influența negativ partea activă, ascuțită. Cu timpul, aceasta își pierde totuși calitățile inițiale, nu mai este suficient de activă și ,,alunecă” pe tartru. De aceea, se impune, la circa 6 – 8 luni, ascuțirea instrumentelor pe piatra de Arkansas, ușor lubrifiată cu vaselină.

            Ascuțirea instrumentelor de detartraj cu instrumentar rotativ (pietre, discuri, freze) este contraindicată din cauza granulației relativ mari a acestora și, producerea unor margini active franjurate, anfractuoase.

            Pentru o bună ascuțire, instrumentarul se aplică cu partea activă în contact intim cu piatra de Arkansas și se deplasează prin mișcări repetate înainte-înapoi, în ritm lent, cu o foarte ușoară apăsare. Contactul intim cu piatra trebuie menținut permanent în aceeași poziție, la aceeași inclinare, pentru a nu se crea alte muchii și fațete active decât cele inițiale, pentru a evita rotunjirea unghiurilor și vârfurilor ascuțite, ceea ce echivalează cu deteriorarea instrumentului.

            Controlul ascuțirii se pace pe unghia policelui. Instrumentul trebuie să nu alunece; când este bine ascuțit, la o presiune ușoară pe unghie se ,,încarcă” cu o scuamă fină, lamelară.



Sursa: Metode și tehnici curente în ODONTOLOGIE, M. Gafar. C. Andreescu, M Sitea, editura Medcială