Detartrajul
Detartrajul este o manoperă terapeutică stomatologică prin care se îndepărtează depozitele de tartru supra- și subgingival de pe dinții naturali și, în unele cazuri, de pe lucrările protetice.
Indicații:
-
Tratamentul
profilactic și curativ al afecțiunilor acute și cronice ale parodonțiului
marginal și ale mucoasei bucale (gingivite, parodontite, gingivo-stomatite);
-
Pregătirea
câmpului operator în vederea tratării cariilor simple și complicate, extracțiilor,
intervențiilor chirurgicale, tratamentul ortodontic sau protetic.
Detartrajul
se poate efectua prin două metode: fie cu ultrasunete, fie cu instrumente
manuale.
Terapia cu ultrasunete
Ultrasunetele sunt vibrații mecanice
cu o frecvență mai mare decât cea care poate fi percepută de urechea omului sub
formă de sunet (16 000 Hz). Spre deosebire de alte domenii de activitate în
care se folosesc ultrasunete cu frecvențe între 500 – 800 kHz, în stomatologie
se întrebuințează frecvențe mai mici, între 25 000 și 30 000 Hz.
Efectele terapeutice ale ultrasunetelor
se pot prezenta sub diverse forme. Se consideră că au capacitatea de a îmbunătăți
circulația locală și de a accelera metabolismul. În același timp exercită și un
masaj al zonelor asupra cărora sunt aplicate. Unii autori atribuie
ultrasunetelor un efect analgezic.
În stomatologie, ultrasunetele se
recomandă mai puțin pentru acțiunea lor asupra țesuturilor, fiind folosite
pentru acționarea prin vibrație a unor instrumente. Astfel, ca indicații ale utilizării
acestei terapii sunt detartrajul, ușurarea tratamentului mecanic al canalelor
radiculare și condensarea unor materiale de obturație în cavitate.
Aparatura necesară obținerii
ultrasunetelor se folosește de proprietățile piezoelectrice ale cristalelor de
cuarț (care intră în vibrație atunci când la suprafața lor acționează un curent
de înaltă frecvență), fie prin efectul de magnetostricțiune (care constă în
variații ale lungimii unor materiale feromagnetice, în funcție de câmpul
electromagnetice). Aparatele întrebuințate în specialitatea de stomatologie produc
ultrasunetele prin magnetostricțiune. În mare, un astfel de aparat se compune
dintr-un generator de ultrasunete, o piesă de mână – prevăzută cu o manta
izolatoare, un sistem de răcire cu apă și un dispozitiv de prindere al instrumentelor,
instrumente adecvate fiecărei manopere (inserturi) prevăzute, de asemenea cu un
circuit de dirijare a jetului de apă pentru răcire și care se prind în piesa de
mână printr-un miez de lamele metalice fine.
Aparatele sunt prevăzute cu un sistem
de prindere a piesei de mână și butoane de reglaj al frecvenței și a debitului
jetului de răcire; acest reglaj putând fi și automatic. Cuplarea și decuplarea
aparatului de la rețea se face cu ajutorul unui întrerupător, iar manipularea
în timpul lucrului se execută cu ajutorul unei pedale.

Detartrajul cu instrumente de mână
Instrumente:
În vederea îndepărtării în totalitate a depozitelor de tartru, în special a celor situate în zone mai greu accesibile (subgingival, aproximal, în zone de incongruență dento-alveolară cu înghesuire, pe fețele distale ale ultimilor molari), s-au imaginat și realizat numeroase tipuri de instrumente.
În practica curentă se utilizează o
trusă formată din șase instrumente de mână, a căror formă și mod de acțiune
asigură îndepărtarea integrală a tartrului; aceste instrumente sunt:
1.
Gheara
sau ,,foaia de mirt” – un instrument cu două muchii laterale active, cu care se
ridică depozitele de tartru situate în porțiunea coronară, în special în zonele
aproximale. Vârful ascuțit fracturează, prin apăsare blocurile de tartru, ceea
ce ușurează dislocarea lor; de asemenea, vârful poate fi insinuat subgingival
pentru a desprinde tartrul de la acest nivel printr-o tracțiune înspre
porțiunea coronară.
2.
Instrumentele
trapezoide, pereche – au partea activă sub forma unui trapez ascuțit la nivelul
bazei mari. Forma trapezului este ușor asimetrică prin marginile laterale, care
sunt inegale ca lungime, așa încât baza mare este oblică față de baza mică, de
aceea baza mare formează cu una din laturi un unghi ascuțit care se orientează
spre papilă și spațiul interdentar. Instrumentele trapezoide sunt astfel
realizate încât în cadrul unei perechi unul dintre instrumente acționează pe o
jumătate din fața coronară (vestibulară sau orală) și anume către spațiul
interdentar spre care se plasează vârful ascuțit, iar cel de al doilea
instrument acționează pe cealaltă jumătate, fiind orientat spre spațiul
interdentar opus. Acest lucru rezultă din faptul că fiecare instrument este
,,imaginea în oglindă” a perechii sale.
Forma
ușor concavă a bazei mari permite adaptarea instrumentului trapezoid
vestibulo-aproximal sau oro-aproximal, cuprinzând deci un arc de cerc din
circumferința dintelui.
Instrumentele
trapezoide acționează numai asupra blocurilor de tartru situate imediat
subgingival, precum și asupra tartrului pelicular ce acoperă uneori fețele
vestibulo-orale până aproape de marginea incizală sau suprafața ocluzală a dinților.
3.
Secera
sau ,,instrumentul universal” – are partea activă în formă de seceră, ascuțită
și activă atât pe marginea concavă care este orientată spre mâner, cât și pe
marginea convexă, opusă. Vârful ascuțit al instrumentului poate fi folosit
pentru fracturarea blocurilor mari de tartru; de asemenea el se insinuează
subgingival și dislocă prin tracțiune spre coronar tartrul la acest nivel.
Instrumentul
este denumit ,,universal” deoarece acționează pe toate fețele dinților, atât
supra- cât și subgingival.
4.
Secera
cu dublă cudură – este un instrument pereche, care prin conformația sa permite
îndepărtarea tartrului de pe fețele aproximale ale ultimilor molari, situați în
poziții mai distale pe arcade, acolo unde accesul celorlalte instrumente este
mai dificil.
Instrumentele de detartraj sunt confecționate fie dintr-o singură bucată, fie din parte activă și mâner, adaptarea acestora făcându-se prin înșurubare.
Întreținerea instrumentelor de detartraj
Aceste instrumente sunt confecționate din oțeluri cu calități superioare, capabile să reziste la uzura mecanică și al desele solicitări termice produse în cursul sterilizării la temperaturi ridicate, care pot influența negativ partea activă, ascuțită. Cu timpul, aceasta își pierde totuși calitățile inițiale, nu mai este suficient de activă și ,,alunecă” pe tartru. De aceea, se impune, la circa 6 – 8 luni, ascuțirea instrumentelor pe piatra de Arkansas, ușor lubrifiată cu vaselină.
Ascuțirea instrumentelor de detartraj
cu instrumentar rotativ (pietre, discuri, freze) este contraindicată din cauza
granulației relativ mari a acestora și, producerea unor margini active
franjurate, anfractuoase.
Pentru o bună ascuțire,
instrumentarul se aplică cu partea activă în contact intim cu piatra de
Arkansas și se deplasează prin mișcări repetate înainte-înapoi, în ritm lent,
cu o foarte ușoară apăsare. Contactul intim cu piatra trebuie menținut
permanent în aceeași poziție, la aceeași inclinare, pentru a nu se crea alte
muchii și fațete active decât cele inițiale, pentru a evita rotunjirea unghiurilor
și vârfurilor ascuțite, ceea ce echivalează cu deteriorarea instrumentului.
Controlul ascuțirii se pace pe unghia policelui. Instrumentul trebuie să nu alunece; când este bine ascuțit, la o presiune ușoară pe unghie se ,,încarcă” cu o scuamă fină, lamelară.