Examinarea clinică buco-maxilo-facială
Afecțiunile din domeniul stomatologiei pot avea un
caracter local sau se pot prezenta ca manifestări locale ale unei afecțiuni
generale. Astfel, stomatologul trebuie sa aibă la îndemână un bagaj
cât mai amplu de cunoștințe medicale, însoțit de o pregătire tehnică specială
cât mai bună. Medicul trebuie să poată individualiza tratamentul – având în
vedere că se tratează un pacient, nu o boală pentru care se poate aplica un
tratament șablon.
Bogăția elementelor anatomice din regiunea buco-maxilo-facială impune un examen atent și complex.
Examenul
clinic general va orienta asupra stării generale a pacientului. Metodele de
investigație aparțin semiologiei medicale: inspecția, palparea, percuția, dar
și examene complementare de laborator.
Această
examinare generală se adresează sistemului nervos și controlează reflexele
osteotendinoase, reflexele pupilare, sensibilitatea și motilitatea bolnavului.
Tulburările
de sensibilitate tactilă se pun în evidență prin atingerea tegumentelor cu un
filament de vată, iar pentru sensibilitatea termică prin atingerea tegumentelor
cu o eprubetă cu apă caldă și alta cu apă rece. Pentru sensibilitatea dureroasă
se poate folosi sonda stomatologică, cu care se înțeapă pielea.
Se
examinează apoi aparatele respirator, circulator, digestiv și excretor. Se
controlează eventualele tulburări de metabolism ca diabetul, intoxicații
profesionale, autointoxicații, infecții generale acute (febre eruptive), boli
infectocontagioase sau cronice.

Cavitatea bucala, expusa prin deschiderea fortata a gurii si sectionarea comisurilor - Meyer
Examen general
Anamneza
începe prin stabilirea identității bolnavului. Se trec în foaia de observație
numele, vârsta, adresa exactă, ocupația – care poate da indicii în elucidarea etiologiei
bolii, climatul în care trăiește bolnavul, microclimatul dat de starea
social-economică.
Antecedentele
heredocolaterale se stabilesc în urma întrebărilor despre existența
manifestărilor morbide în familia respectivă. În cazul malformațiilor congenitale,
dar și al altor afecțiuni congenitale se dă atenția cuvenită caracterului
familial al afecțiunii respective.
Antecedentele
personale se stabilesc după ce în foaia de observație au fost trecute
suferințele cu caracter general și local pe care le-a avut pacientul. Bolile
generale – rahitism, luesul congenital, febre eruptive, afecțiuni ale
sistemului hematopoietic au însemnătate deosebită.
Istoricul bolii actuale este evidențiat după ce pacientului i se cere să precizeze atât data debutului bolii, cât și caracterul – lent, insidios, sau brusc. Se insistă asupra evoluției simptomatologiei, consemnând în foaia de observație simptomele subiective. Durerea fiind cel mai comun simptom subiectiv este de folos să i se prezinte caracterele: spontană sau provocată, iradiantă sau localizată. Intensitatea durerii poate varia în limite foarte mari.
În hiperemia pulpară, durerea poate fi provocată de
variații termice și cedează după îndepărtarea factorului care a declanșat-o, în
câteva minute. În pulpita acută durerea poate surveni spontan sau poate fi
provocată și agravată de factori diferiți, ca variațiile termice, clinostatism,
etc. Are o durată de 30-90 de minute, iradiază la distanță, încât bolnavul nu
poate preciza dintele de la care a pornit. Poate fi pulsatilă și lancinantă.
Dacă se deschide camera pulpară, exudatul drenează și nu mai comprimă filetele
nervoase într-o cavitate închisă, cu pereți duri, neextensibili – fapt pentru
care intensitatea durerii scade. În artrita alveolodentară, durerea este continuă
și însoțită de senzația de alungire a dintelui.
În
nevralgia esențială a trigemenului, durerea este extrem de vie, dar durează de
la câteva secunde, la câteva minute. Poate fi declanșată de excitarea anumitor
zone reflexogene. Perioada dintre crizele dureroase este complet calmă. Durerea
din aria nervului trigemen – unul dintre cei mai reflexogeni nervi din organism
– poate prezenta iradieri foarte variate; de aceea, durerea cauzată de dinții
arcadei inferioare se poate propaga la gonion și ureche, iar de la arcada
superioară, spre cap. În sinuzita frontală, etmoidală și sfenoidală, durerea de
cap poate fi simptomul subiectiv, precoce, cu iradiere spre frunte, orbită și
nas.
În
afecțiunile limbii durerea iradiază de la vârful limbii în regiunea mentonieră,
de la margini în regiunea hioidiană, iar din partea posterioară în regiunea
occipitală și înapoia urechii.
Simptome obiective
Tulburările funcționale pot interesa mimica, masticația,
fonația, vasomotricitatea și funcșiile secretorii.
În nevralgia esențială a trigemenului, bolnavul face
grimase (tic dureros).
În nevralgia glosofaringianului, vorbirea poate declanșa
crizele dureroase.
În periodontite masticația este imposibilă (dinții
neutilizați în actul masticator se încarcă cu tartru dentar).
În fisura palatină – o anomalie congenitală – suptul este
imposibil, degluția anevoioasă, iar ulterior fonația normală nu va fi posibilă.
Deformarea regiunii afectate poate fi evoluat lent sau acut, cu creștere progresivă, cu sau fără alte complicații, ca, de exemplu, colicvarea țesuturilor și fistulizarea acestora, ulcerații, etc. O tumoră mixtă parotidiană evoluează lent, progresiv, deformează regiunea fără să dea alte simptome ani la rând, dar la un moment dat capătă un caracter invadant și crește rapid. Interesează și răsunetul afecțiunii respective asupra stării generale a bolnavului; să nu sugereze acestuia simptome pe care eventual nu le are și nici să nu treacă cu vederea simptome importante dar care pe moment pot să nu fie foarte proeminente.
Sursa: Chirurgie buco-maxilo-facială, C. Oprișu, editura didactică și pedagogică București, 1973