Problema îngrijirii cavității orale și mijloacele prin care se întâmplă acest fapt, contrar multor aparențe, nu este un apanaj obișnuit pentru multe categorii de persoane. Îngrijirea dinților și a gurii se realizează prin folosirea diferitelor preparate pentru păstrarea unei igiene riguroase locale, împreună cu asigurarea unui echilibru fiziologic general.

Afecțiunile buco-dentare – printre care în special caria dentară și parodontopatiile, au existat din cele mai vechi timpuri, la fel ca preocuparea oamenilor pentru menținerea curățeniei cavității orale. Cu toate că inițial folosirea masticatorilor, a dentifriciilor sau a apelor de gură avea un caracter cosmetic, sau uneori ritual a apărut ca o necesitate biologică: de exemplu, popoarele orientale – cele mai expuse bolilor contagioase, au folosit preparate de acest fel care asigurau și echilibrul tubului digestiv.




Istoric scurt al îngrijirii oro-dentare        


În Africa, rădăcina de piretru[1] este folosită și astăzi pentru igiena orală, iar sucul acestei plante, prin uleiul eteric pe care îl conține este un stimulent al secreției gastrice, dar și un dezinfectant. Indigenii din țările calde folosesc substanțe aromate pentru creșterea apetitului, dar și pentru evitarea alterării microbiene a alimentelor; de exemplu un pumn de cuișoare adăugat cărnii de vită poate conserva perfect mâncarea timp de 48 de ore, în vreme ce putrefacția toxică a proteinelor se poate produce, în mod normal, în câteva ore. De asemenea, consumul de piper excită papilele gustative și are rol antiseptic pentru gură, tubul digestiv; dezinfectează alimentele datorită fenolilor pe care îi conține.

În Asia, de aproape patru  milenii, mestecatul betelului[2] reprezintă un remediu popular care folosirea frunzei de betel, aromată și astringentă, a cojii de areca[3] și a calciului sub formă de var stins. Rolul periei de dinți este preluat de pericarpul fibros al nucii de areca, mestecată dimineața și după fiecare masă, deci de trei ori pe zi, circa 5-15 minute.

În Roma antică, unde igiena dentară și a cavității orale erau organizate existau specialiști în acest domeniu, cât și comerțul pastei de dinți. Celsus (filosof grec din secolul al II-lea) recomandă în inflamația gingivală masaje cu sare gemă, chiparos și mentă, apoi clătirea gurii cu decoct de linte. Contemporan cu Celsus – Rufus din Efes (fost medic al reginei Cleopatra), care după cucerirea Egiptului de către romani s-a stabilit la Roma a formulat rețete pentru bolile odontale/parodontale, pentru albirea dinților și întreținerea sănătății mucoasei bucale.

În perioada de înflorire a civilizației arabe, Cordoba din Spania era un centru în care industria cosmetică prima. Primele produse cunoscute erau apele de gură și masticatorii. Renașterea a oferit un nou imbold fabricării acestor tipuri de produse – lumea cultă a acestei perioade asocia igiena orală deficitară cu cele mai ,,grave” defecte fizice.

Nu se poate afirma că igiena orală este descoperirea civilizației europene sau a celei anglo-saxone; este vorba, în fapt despre o transformare a procedeelor și mijloacelor antice, de adaptare la posibilitățile și cerințele perioadei contemporane.

   



[1] PIRÉTRU s.m. Plantă erbacee din familia compozeelor, al cărei capitul, uscat, produce o pudră insecticidă. (www.dexonline.ro)

[2] BETÉL s.m. Piper agățător, care crește în India și Indonezia. (www.dexonline.ro)

[3] Chrysalidocarpus lutescens - Areca, Palmierul Bambus sau palmierul Galben. Aceasta specie de plantă face parte din familia Arecaceae. Originea plantei este din Madagascar.





Bibliografie:

Dermatofarmacie și cosmetologie, Adriana Popovici, editura Medicală