Examinarea exoorală
Examenul exobucal presupune că la inspecția feței se controlează aspectul anatomic static: proeminențele și depresiunile anatomice, simetria feței; apoi se examinează dinamica musculaturii mimicii; se controlează modificările de culoare pe lângă cele de formă, modificarea raporturilor normale anatomice.
Raporturile anatomice se referă, de exemplu, la raportul comisurii palpebrale sau comisurii labiale cu elementele anatomice vecine. O comisură labială în mod normal corespunde caninilor; în mod patologic, ea poate fi deplasată mai mult sau mai puțin înainte (microstomie) sau înapoi, lăsând să se vadă premolarii și chiar molarii (macrostomie). Pe de altă parte, comisura labială dintr-o parte poate fi deplasată în jos, ștearsă, iar cutele normale ale pielii pot lipsi într-o parte a feței, deși sunt bine pronunțate de partea opusă, în paralizia facială. Tumefierea unei regiuni anatomice însoțită de alte caractere poate trăda un proces neoplazic sau inflamator.
În
urma proceselor inflamatorii pot apărea fistule unice sau multiple,
caracteristice pentru anumite afecțiuni precum osteomielita ori actinomicoza.
Un
hemangiom atrage atenția prin culoarea albăstrui-cianotică, pe când un
limfangiom nu modifică prea evident culoarea. Modificările de culoare ale
tegumentului feței se pot întâlni mai ales în bolile eruptive.
Palparea
se aplică întotdeauna comparativ: se compară consistența țesuturilor cu partea
sănătoasă. În cursul palpării se ține seama de proeminențele osoase ale feței –
ca puncte de reper: malarele (pomeții), arcadele sprâncenoase, mandibula sau
gonionul (unghiul mandubulei) și mentonul. Se caută pentru a evidenția o
mobilitate anormală, o consistență modificată, o anume sensibilitate,
temperatură locală; se controlează rapsortul cu țesuturile vecine: mobilitatea
tegumentelor deasupra unei tumori care le-a prins sau nu, mobilitatea tumorii
în raport cu planurile profunde – planul osos.
Se
apreciază starea țesuturilor, care pot fi edemațiate, împăstate ori retractate,
sclerozate. În emfizemul subcutanat sau în gangrena gazoasă țesuturile aerate
prezintă crepitații la palpare.
După
palaprea superficială se ajunge la controlul ganglionar, apoi al articulației
temporo-mandibulare.
Ganglionii
cei mai des interesați sunt cei submandibulari, situați înainte gonionului,
înăuntrul marginii inferioare a mandibulei. Ganglionii submentonieri se găsesc
aproape de linia mediană, înapoia mentonului, situați înăuntrul mușchiului
pielos.
Ganglionii
preauriculari se găsesc înaintea tragusului, iar cei genieni (2-3) sunt situați
pe traiectul arterei faciale. Ganglionii carotidieni (cervicali profunzi) și
cei latreocervicali (superficiali) sunt situați înăuntrul muschiului
sterenocleidomastoidian, de-a lungul vaselor mari ale gâtului. Se notează
mărimea, consistența, mobilitatea, sensibilitate și numărul lor. Cei măriți, de
consistență moale, sensibili la palpare denotă un proces inflamator acut, pe
când cei duri, chiar și când sunt mici pot denota o metastază tumorală malignă,
fiind necesară extirparea lor imediată.
Articulația temporo-madnibulară se palpează cu indexul în conductul auditiv extern și cu policele situat pretragian. Se verifică sensibilitatea la palparea pretragiană și simetria excursiei condililor, cât și prezența crepitațiilor – care explica o posibilă dizarmonie ocluzală, vechimea edentației, eventuale migrări.
După concluzionarea examinării exoorale se trece la examniarea endoorală.
Sursa: Chirurgie
buco-maxilo-facială, C. Oprișu, editura didactică și pedagogică București, 1973