Examenul exobucal presupune că la inspecția feței se controlează aspectul anatomic static: proeminențele și depresiunile anatomice, simetria feței; apoi se examinează dinamica musculaturii mimicii; se controlează modificările de culoare pe lângă cele de formă, modificarea raporturilor normale anatomice.

           Raporturile anatomice se referă, de exemplu, la raportul comisurii palpebrale sau comisurii labiale cu elementele anatomice vecine. O comisură labială în mod normal corespunde caninilor; în mod patologic, ea poate fi deplasată mai mult sau mai puțin înainte (microstomie) sau înapoi, lăsând să se vadă premolarii și chiar molarii (macrostomie). Pe de altă parte, comisura labială dintr-o parte poate fi deplasată în jos, ștearsă, iar cutele normale ale pielii pot lipsi într-o parte a feței, deși sunt bine pronunțate de partea opusă, în paralizia facială. Tumefierea unei regiuni anatomice însoțită de alte caractere poate trăda un proces neoplazic sau inflamator.

În urma proceselor inflamatorii pot apărea fistule unice sau multiple, caracteristice pentru anumite afecțiuni precum osteomielita ori actinomicoza.

Un hemangiom atrage atenția prin culoarea albăstrui-cianotică, pe când un limfangiom nu modifică prea evident culoarea. Modificările de culoare ale tegumentului feței se pot întâlni mai ales în bolile eruptive.

        Palparea se aplică întotdeauna comparativ: se compară consistența țesuturilor cu partea sănătoasă. În cursul palpării se ține seama de proeminențele osoase ale feței – ca puncte de reper: malarele (pomeții), arcadele sprâncenoase, mandibula sau gonionul (unghiul mandubulei) și mentonul. Se caută pentru a evidenția o mobilitate anormală, o consistență modificată, o anume sensibilitate, temperatură locală; se controlează rapsortul cu țesuturile vecine: mobilitatea tegumentelor deasupra unei tumori care le-a prins sau nu, mobilitatea tumorii în raport cu planurile profunde – planul osos.

Se apreciază starea țesuturilor, care pot fi edemațiate, împăstate ori retractate, sclerozate. În emfizemul subcutanat sau în gangrena gazoasă țesuturile aerate prezintă crepitații la palpare.

După palaprea superficială se ajunge la controlul ganglionar, apoi al articulației temporo-mandibulare.

        Ganglionii cei mai des interesați sunt cei submandibulari, situați înainte gonionului, înăuntrul marginii inferioare a mandibulei. Ganglionii submentonieri se găsesc aproape de linia mediană, înapoia mentonului, situați înăuntrul mușchiului pielos.

Ganglionii preauriculari se găsesc înaintea tragusului, iar cei genieni (2-3) sunt situați pe traiectul arterei faciale. Ganglionii carotidieni (cervicali profunzi) și cei latreocervicali (superficiali) sunt situați înăuntrul muschiului sterenocleidomastoidian, de-a lungul vaselor mari ale gâtului. Se notează mărimea, consistența, mobilitatea, sensibilitate și numărul lor. Cei măriți, de consistență moale, sensibili la palpare denotă un proces inflamator acut, pe când cei duri, chiar și când sunt mici pot denota o metastază tumorală malignă, fiind necesară extirparea lor imediată.

        Articulația temporo-madnibulară se palpează cu indexul în conductul auditiv extern și cu policele situat  pretragian. Se verifică sensibilitatea la palparea pretragiană și simetria excursiei condililor, cât și prezența crepitațiilor – care explica o posibilă dizarmonie ocluzală, vechimea edentației, eventuale migrări.

După concluzionarea examinării exoorale se trece la examniarea endoorală.



Sursa: Chirurgie buco-maxilo-facială, C. Oprișu, editura didactică și pedagogică București, 1973