Examinarea endoorală
Examenul
endobucal necesită
vizibilitate perfectă. Astfel, se așază pacientul în scaunul dentar, în poziție
adecvată, apoi se proiectează în gura acestuia un fascicul de lumină, de
preferință de la o lampă scialitică.
La
examenul arcadei superioare, a vestibulului superior și a palatului se așază
capul pacientului pe spate cu scaunul ridicat, iar pentru partea inferioară se
lasă scaunul în jos, cu capul
pacientului așezat vertical.
Pentru
a putea reflecta lumina și a examina toate punctele cavității bucale se folosește
oglinda dentară, ea servind totodată pentru depărtarea părților moi. Pensa
dentară permite îndepărtarea unor corpi străini sau aplicarea de tampoane cu
sau fără medicamente. Sonda dentară permite explorarea șanțurilor, fisurilor și
suprafețelor dentare, tot cu aceasta putând fi apreciată adâncimea fundului de
sac gingival.
La
examinare trebuie avută în vedere amplitudinea mișcărilor mandibulei
și planul în care se fac. Amplitudinea poate fi limitată de un proces
inflamator, care provoacă constricția inflamatorie a maxilarelor (trismus), sau
bride cicatriceale, care pornesc de la un maxilar la altul, sau de la tegumente
la mandibulă (constricție cicatriceală). Când limitarea apare din cauza unei
leziuni articulare, apare anchiloza osoasă completă sau fibroasă - incompletă.
În
timpul examenului endobucal se pot constata eroziuni, vegetații, atrofia
mucoasei, apariția unor plăci sidefii (leucoplazii) pe suprafață, din cauza
cărora mucoasa poate fi subțire, eastică iar alteori poate prezenta îngroșări
verucoase sau fisuri adânci, dureroase – aceste modificări sunt suspecte de
malignizare. Se controlează papilele canalelor excretorii ale glandelor
salivare: canalul lui Stenon se deschide la nivelul molarului 2 superior,
canalul Wharton se deschide în planșeul gurii, în apropierea frenului lingual.
Se poate controla și aspectul salivei care se scurge din canal. Pentru aceasta
trebuie ștearsă mucoasa cu un tampon, apoi se masează ușor glanda și canalul
excretor. Lichidul care se scurge poate fi clar, filant sau tulbure, în
supurațiile canalelor excretorii și ale glandei. Mucoasa din jurul orficiului,
de la nivelul papilei, poate avea colorația și aspectul normal sau poate fi
exulcerată, inflamată.
Limba
poate prezenta depozite sabulare, care trebui îndepărtate, pentru a observa mai
bine unele modificări patologice, ca leucoplazia.
După
inspecția cavității bucale se trece la palpare. Aceasta se face prin procedeul
bimanual, o mână palpând în cavitatea bucală și cealaltă extraoral – procedeu
important pentru inspecția planșeului sublingual. Palparea limbii se face
monomanual, prinzând organul între degete. Prin palpare se evidențiază procese
tumorale care evoluează în profunzime, gome sau alte leziuni specifice. În
canalele excretoare ale glandelor salivare se pot evidenția calculi salivari.
Se
trece apoi la examenul arcadelor dentare. Acesta trebuie să fie făcut minuțios,
doar astfel putând evidenția leziuni în stadiul inițial, ușor tratabile.
Se
face apelul dinților, stabilind-se ce lipsuri dentare prezintă pacientul, sau
ce dinți supranumerari are. Se examinează fiecare dinte în parte, prin
inspecție, cu ajutorul oglinzii, apoi se controlează integritatea suprafeței
smalțului cu ajutorul sondei – folosită îndeosebi acolo unde vizibilitatea este
redusă, suprafețele proximale și fisurile intercuspidiene. Tot în această fază
a examenului se poate preciza sediul și profunzimea cariei dentare și dacă
pulpa mai este sau nu vitală, trecându-se apoi la percuția dinților. Aceasta se
face cu un instrument bont, în axul dintelui și perpendicular pe acesta, apoi
cu ajutorul pensei sau cu două degete se controlează mobilitatea
oro-vestibulară a dinților.
Pentru
controlul vitalității dinților se apelează la agenți termici și electrici,
verificând sensibilitatea. Se poate aplica pe coroană un mic tampon de vată
îmbibat cu kelen sau, mai simplu, cu un jet de apă rece, iar pentru
sensibilitatea la cald, un jet de apă caldă. Pacientul poate reacționa cu
dureri violente în caz de pulpită.
Un
dinte vital reacționează sensibil la agenții electrici (curent faradic). Lipsa sensibilității nu înseamnă însă obligatoriu modificare
pulpei, ea putând fi numai datorită unei tulburări de conductibilitate a
stimulului nervos.
Se mai controlează starea sacului gingivodentar, notându-se adâncimea acestuia, secrețiile care se scurg din el, mobilitatea dinților, gradul de deșosare al acestora, prezența concrețiunilor pe dinți (tartru).
Atât examinarea endoorală, cât și cea exoorală sunt etape importante ale examinării clinice, fără de care nu se poate stabili un diagnostic cât mai precis.
Sursa: Chirurgie
buco-maxilo-facială, C. Oprișu, editura didactică și pedagogică București, 1973